
Scrisoare deschisa parlamentarilor din colegiul meu
Am norocul sa stau intr-un colegiu cu 2 parlamentari PD-L. De ce "noroc?" Pentru ca ambii sint la putere, nu? Asa ca, teoretic, vor creste sansele de succes ca aceasta "petitie" sa aiba o finalitate.
Asadar, domnule deputat Daniel Oajdea, doamna senator Mihaela Popa,
Voi fi scurt si la obiect.
In prezent, legislatia in Romania prevede ca, atunci cind pierzi un act, sa il declari "nul" intr-un ziar, apoi (cu ziarul in mina) ceri eliberarea altuia nou.
Mi se pare complet depasit! Formal, masura este luata pentru a asigura informarea publicului asupra nulitatii unui act oficial. Dar:
Eu am plecat de la un caz concret. Nu mi-am gasit un act, probabil l-am ratacit pe undeva.
De la Registrul Comertului m-au trimis la ziar, sa public celebrul anunt: "... il declar nul". Apoi, cu ziarul, m-am intors a doua zi si am parcurs procedura respectiva.
Nu costurile sint problema! Nici macar timpul pierdut (mai ales ca nu e chiar o risipa de timp sa mai tii un ziar tiparit in mina).
Dar nu inteleg motivele!
Cei de la Registrul Comertului puteau sa puna anuntul de pierdere la avizier, pe site sau pe unde mai stiu eu (poate si contra-cost). Efectul era exact acelasi cu publicarea lui intr-un ziar oarecare.
Deci, domnilor parlamentari, se poate umbla putin la lege, ca sa o aducem in anul 2010?
|
Comentarii
Posted On
Mar 05, 2010Posted By
garzantiSubscriu la idea ta, dar atunci cand soliciti o modificare de proces, trebuie sa vii cu o solutie macar la fel de buna sau chiar mai buna.
Problema care mi se pare mie aici e cum certifici fizic faptul ca ai informat publicul, ziarul e ceva fizic care il pui la dosar.
Ar trebui un organism privat sau de stat sa tina un portal de anunturi de genul asta si sa poata oferi un document fizic sau electronic care sa confirme ca publicul a fost informat cumva. Ma gandesc la un portal web accesibil de pe majoritatea device-urilor. Iar acest furnizor sa garanteze ca anunturile vor putea fi regasite si peste 20 de ani.
Ma gandesc eventual ca anuntul ar putea fi publicat de orice provider care ar obtine o certificare, un numar minim de accesari si o garantie a persistentei informatiei. Asa cum daca vreau ma pot duce la Biblioteca National si regasesc un jurnal din 1929 toamna si anunturile astea sa poata fi regasite peste ani.
Am putea colabora sa scriem o initiativa legislativa si s-a o inmanam celor doi pentru sustinere.
Posted On
Mar 05, 2010Posted By
IulianMicuPai Registrul Comertului are site. De ce nu ar face o rubrica de anunturi acolo?
Din moment ce toata lumea admite ca "anuntul la ziar" este o formalitate (pt ca publicul nu este, cu adevarat, informat), de ce nu am face aceasta formalitate cit mai simpla?
Posted On
Mar 05, 2010Posted By
garzantiWell nu as folosi site-ul registrului comertului, desi si ala e o alternativa pentru ca 99% sigur ar fi prost fiind o organizatie de stat (vezi e-licitatie.ro).
As folosi un sistem de certificare, orice site cu profil de anunturi daca indeplineste un set minimal de criterii s-ar putea califica. Si criteriile minimale ar fi: un numar acceptabil de accesari, o garantie a persistentei datelor minim 20 de ani, scenariu clar si verificat de backup recovery scenario si posibilitatea eliberarii unor documente fizice s-au electronice care sa ateste ca anuntul a fost publicat.
Cred ca prin libertatea de alege providerul de anunturi ar fi stimulata si piata software, precum si concurenta intre furnizori. Un site al registrului comertului ar fi tot timpul o sursa de suspiciuni si plangeri.
Posted On
Mar 05, 2010Posted By
IulianMicuIntr-un fel, e logic ce spui.
Dar si complicat.
Din moment ce
- acel anunt de pierdere este doar o formalitate birocratica
- tot te duci la Reg Comertului pentru demersurile necesare
de ce nu ti l-ar posta cei de la Reg Comert pe site la ei / la afisierul institutiei?
Fara bataie de cap, cu drum la o singura institutie. Se indeplineste si formalitatea, se face si repede ...
Posted On
Mar 06, 2010Posted By
garzantiSunt de acord ca e formalitate birocratica, dar si afisatul la afisierul institutie este o formalitate birocratica. Daca iti administrez un medicament care nu mai are efect renunt sa il mai folosesc. Asa si in cazul asta, publicatul in ziar era util in urma cu cateva decenii cand nu erau foart multe canale media, iar impactul era mare avand astfel ceva sanse ca cineva sa gaseasca actul respectiv.
Sa fim realisti, daca il declar nul sau nu este vreo diferenta? Spre ex cand am pierdut cardul bancar am sunat la callcenter l-au dezactivat din sistem si am comandat altul evident platind o taxa de neatentie de 14 lei. Asa si in cazul asta iti da un buletin cu serie noua iar cel vechi devine invalid.
Posted On
Mar 06, 2010Posted By
IulianMicuDe acord.
Astepte sa se intoarca Mihaela Popa in tara si promit sa fac presiuni, poate - poate reusim sa schimbam ceva.
Posted On
Mar 06, 2010Posted By
garzantiSunt ok amandoi si Mihaela Popa si Daniel Oajdea. Cred ca te poti adresa oricaruia dintre cei doi in egala masura.
Posted On
Mar 07, 2010Posted By
geluO ciocanitoare si un ghiolban
Posted On
Mar 08, 2010Posted By
garzantiIn lipsa de argumente concrete poti arunca cu orice. Pacat ca web-ul iti confera inca anonimat, ca sa poti murdari pe orice si oricum fara sa fii pedepsit.
Posted On
Mar 09, 2010Posted By
IulianMicuSe auto-iluzioneaza si ei ca obtin niscai atentie sau efecte...
RSS pentru acest articol.